Lugojeanul

Politică

Cornel Lera nu vrea consilier judeţean: “Lăsăm tinerii să se implice”

Cornel Lera nu vrea consilier judeţean: “Lăsăm tinerii să se implice”

Autoliv

Consiliul Judeţean Timiş se întruneşte sâmbătă, 14 ianuarie, având pe ordinea de zi validarea a doi noi consilieri judeţeni. Ar fi trebuit să depună jurământul, ca noi consilieri județeni, Cornel Lera și Roxana Manasia-Tîrpe, care luau locul lui Adrian Pau, plecat deputat, și Sorin Grindeanu, numit prim-ministru.

Lugojeanul Cornel Lera, care conduce AJPVS Timiş, a renunţat însă la locul care îi se cuvenea în CJT. “Eu conduc această asociaţie, care este apolitică. În trecut s-a putut să fiu şi consilier judeţean, dar acum am întrebat şi nu mi-au spus că nu se poate, doar că se poate interpreta. Şi atunci am decis să mă retrag şi să nu merg la consiliu. Eu mai am doar trei ani până la pensie şi toată viaţa am făcut această activitate. Mai lăsăm tinerii să se implice. O să intre cei care vin după mine pe liste”, a declarat Cornel Lera.

Pe locul pe care ar fi trebuit să intre Lera în CJT, va veni Nicolae Avram, directorul Oficiului Județean de Poștă Timiș.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Boian Cornel

    10 ianuarie 2017 at 17:03

    D-le Lera,felicitari pentru hotararea luata,daca toti ar fi constienti ca trebuie sa faci la ce te pricepi mai bine fara sa umblii dupa functii ,Romania ar merge inainte

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mai multe în Politică

Primarul din Timiş care s-a pozat dezbrăcat în oglindă a fost condamnat la un an de puşcărie

Banatenii13 octombrie 2017

Politicienii din Timiş nu se lasă pe cei de la Bucureşti. Roxana Iliescu „îi dă la glezne” lui Călin Dobra

Banatenii11 octombrie 2017

Un arădean la conducerea DRDP Timișoara, după demiterea fostului director

Banatenii10 octombrie 2017

Alegeri locale parțiale și în județul Timiș. 15 comune și un municipiu își vor alege primarul în luna noiembrie

Banatenii2 octombrie 2017

Consilierii PSD şi primarul Timişoarei se ceartă pe drepturile bicicliştilor

Banatenii26 septembrie 2017

Sorin Grindeanu, la DNA. Este audiat ca martor într-un dosar de corupţie

Banatenii13 septembrie 2017

Pachete electorale în prima zi de şcoală. Femeile din PSD Lugoj au bifat încă o acţiune pentru imaginea partidului

Banatenii11 septembrie 2017

Un deputat de Timiș cere ca legea vaccinarii obligatorii să treacă în regim de urgență prin Parlament

Banatenii11 august 2017

Francisc Boldea își face public fluturașul de salariu. Vezi ce sumă primește lunar în mână

Banatenii4 august 2017

Grindeanu nu renunță la PSD. Filiala din Timiș îi susține oficial contestația la decizia de excludere din partid

Banatenii28 iulie 2017

Secretarul Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor: „PSD consideră că bugetul public este un instrument aflat la dispoziția sa”

Banatenii27 iulie 2017

Primarul din Moldova Nouă şi-a anunţat demisia pe Facebook: “Se pare că încă nu sunt pregătit pentru această clasă politică”

Banatenii26 iulie 2017