Actualitate

Copil dispărut, căutat de pompieri nu departe de Lugoj! Alerta s-a dat la lăsarea serii

Copil dispărut, căutat de pompieri nu departe de Lugoj! Alerta s-a dat la lăsarea serii

Autoliv

Un copil de doar opt ani a dispărut de lângă părinţii lui sâmbătă seara, aceştia suferind un şoc când şi-au dat seama că băiatul era de negăsit. În jurul orelor 18:30, echipajele pompierilor din Făget au fost chemate la marginea oraşului dinspre Lugoj, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată, acolo unde băiatul era deja căutat de familie şi de alte persoane.

Martorii spun că băiatul şi părinţii lui au oprit să cumpere struguri pe marginea drumului, în apropierea unui han, moment în care copilul a fugit pe câmp. Din cauza arborilor şi a ierbii, acesta s-a făcut nevăzut în doar câteva secunde.

Din fericire, în mai puţin de o oră, salvatorii, după ce au înconjurat perimetrul, l-au găsit pe copil ascuns într-un tufiş. Potrivit pompierilor, acesta tremura şi era speriat. Părinţii băiatului au răsuflat uşuraţi când au aflat că fiul lor a fost găsit teafăr şi nevătămat.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Hoț prins în flagrant într-un magazin din Timișoara, dat afară în șuturi de vânzătoare

Banatenii27 iulie 2017

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017