Educație

Concurs judeţean de chimie – Memorial „Octavian Larionescu” la Lugoj

Concurs judeţean de chimie – Memorial „Octavian Larionescu” la Lugoj

Autoliv

Sâmbătă, 12 noiembrie, se va desfăşura ediţia a VIII-a a concursului Memorial „Octavian Larionescu”. Denumirea concursului reprezintă un omagiu al dascălilor de chimie din Lugoj pentru un profesor deosebit, Octavian Larionescu, care a funcţionat la cele două licee teoretice din Lugoj, Colegiile „Brediceanu” şi „Haşdeu” în perioada 1952-1973.

Competiţia este destinată elevilor din clasele VII-XII şi este organizată de profesorii care fac parte din Cercul de chimie Lugoj şi zonă (Făget, Buziaş, Nădrag), în parteneriat cu Asociaţia „ProfChim Lugoj-Zonă, Departamentul de Chimie din cadrul UVT, Facultatea de Chimie Industrială și Protecția mediului din cadrul UPT, Consiliul Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Acesta se desfăşoară anual, în luna noiembrie, începând cu anul şcolar 2009-2010. Primele două ediţii au avut un caracter zonal, iar din anul şcolar 2011-2012 a devenit concurs judeţean.

Acesta este susţinut financiar, preponderent, de profesorii de chimie din Lugoj şi zonă. Pe această cale, aceștia adresează rugămintea de a fi sprijiniţi, prin contribuţii financiare sau materiale, de toţi cei care apreciază munca, spiritul competitiv şi promovarea valorilor, pentru acordarea de premii elevilor merituoşi.

În favoarea continuităţii acestui eveniment pot fi subliniate multiple argumente: premiile obţinute de elevii din Lugoj şi zonă la concursurile de chimie judeţene, zonale, naţionale şi internaţionale; numărul mare de absolvenţi care îşi aleg ca drum în viaţă, medicina, farmacia şi chimia; includerea profesorilor de chimie din Lugoj şi zonă în comisiile centrale ale concursurilor naţionale; educarea tinerilor pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii.

Informaţii cu privire la programa de concurs, înscrierea concurenţilor şi tipul de subiecte sunt precizate pe site-ul asociaţiei ProfChim Lugoj-zonă: http://www.profchim.ro.

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Un elev a dat examenul de capacitate de pe patul de spital. A fost supravegheat video și de o comisie specială

Banatenii21 iunie 2017

Peste 7500 de elevi, din Timiș și Caraș-Severin, susțin primul examen din Evaluarea Națională

Banatenii19 iunie 2017

Elevii din Lugoj, invitați să stea șase zile fără telefon și internet

Banatenii7 iunie 2017

Omuleții verzi vor mărșălui pentru natură până în fața Primăriei Lugoj

Banatenii6 iunie 2017

Un elev din Lugoj a fost eliminat de la proba orală de limba română a Bacalaureatului

Banatenii6 iunie 2017

O lugojeancă va studia Dreptul Internațional și European la Universitatea de la Haga. A fost acceptată de trei universități din Olanda

Banatenii31 mai 2017

La Lugoj, Ziua Internaţională a Copilului  se ţine în 31 mai. Ce activităţi vor avea loc

Banatenii29 mai 2017

Târgul liceelor timişene se ţine la Universitatea „Drăgan” din Lugoj

Banatenii28 mai 2017

12 premii pentru elevii de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, la un concurs internaţional

Banatenii23 mai 2017

Elevii de la Brediceanu, încă două medalii naţionale de bronz la olimpiadă. O elevă, admisă direct la Facultatea de calculatoare

Banatenii22 mai 2017

Copiii unei şcoli din Lugoj au fost vizitaţi de pompieri. Maşina şi echipamentele au fost marile atracţii

Banatenii17 mai 2017

Elevii de la Colegiul “Coriolan Brediceanu”, premiaţi la mai multe concursuri judeţene

Banatenii16 mai 2017