Social

Lugojenii au donat sume importante la concertul caritabil susținut pentru ajutorarea lui Mircea Anghel Gican

Lugojenii au donat sume importante la concertul caritabil susținut pentru ajutorarea lui Mircea Anghel Gican

Autoliv

Clubul Space Bowling din Lugoj a fost luni, 23 noiembrie, gazda concertului caritabil „Să fim aproape de cei aflați în suferință” pentru ajutorarea tânărului Mircea Anghel Gican, diagnosticat cu tumoare cerebrală. Mircea a împlinit, în 14 octombrie, 35 de ani şi are un băieţel de 7 luni, pentru care vrea să lupte cu această boală. Evenimentul a fost organizat de reprezentanții Clubului Lions „Ana Lugojana” și în urma acestuia s-a adunat suma de 9.800 de lei.

Pe scenă au urcat Cristian Buică, George Popovici, Vasile Gondoci, Septa Acustic, Alexandra Meszaroș, Emanuel Lina, Sorin Palciuc – stand-up comedy, Cristian Novac și Rebeca Tomescu – joc de culori. Acțiunea a adunat laolaltă aproximativ 130 de persoane.

„Mă bucur că au răspuns invitației noastre un număr mare de interpreți de muzică folk și muzică ușoară din zonă, precum și Cristian Novac (Robo), Rebeca Tomescu și Sorin Palciuc. Le mulțumesc mult și elevilor de la Școala Postliceală Sanitară care ne-au ajutat la tombolă, pentru care s-au vândut 240 de bilete. Prețul unui bilet a fost de 10 lei și s-au primit în schimb produse cosmetice, tablouri, cărți etc.”, a declarat Simona Marinescu de la Clubul Lions „Ana Lugojana”.

Cei care nu au putut participa la spectacol și vor să ajute, pot face donații în contul Anghel Gican Georgiana – RO21BACX0000000833173000 Unicredit Bank.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Sadica Vida, cea mai temută torționară din Banat. Bătea deținuții la testicule!

Banatenii17 august 2017

Traficul de migranți dă bătăi de cap autorităților din Timiș. Ce măsuri s-au luat

Banatenii14 august 2017

Cuplurile care au 50 de ani de casnicie și bătrânii în vârstă de 90 de ani vor fi premiați de Primăria Lugoj

Banatenii11 august 2017

VIDEO Zimbrii de la Armeniș se înmulțesc. Rangerii au descoperit trei viței în turmă

Banatenii11 august 2017

VIDEO/FOTO Distractie extremă! Tinerii teribiliști dintr-un oraș din Banat își riscă viața sărind în cap, de la o înălțime de 15 metri

Banatenii10 august 2017

Situaţie dramatică la Timişoara. Pacienţii cu infarct şi urgenţele cardiologice nu mai pot fi rezolvate, din cauza lipsurilor de la Clinica Chirurgie Cardiovasculară

Banatenii9 august 2017

Cum se schimbă vremea în Banat, în următoarele două săptămâni

Banatenii8 august 2017

De ce fug bănățenii să se trateze la spitalele din Ungaria. O asistentă care intermediază exodul face dezvăluiri incredibile

Banatenii8 august 2017

Şase persoane au ajuns în ultimele 24 de ore la Spitalul Judeţean din Timişoara din cauza caniculei

Banatenii4 august 2017

S-a încheiat campania de castrare gratuită a câinilor cu stăpân de la Lugoj. O nouă acțiune va avea loc în septembrie

Banatenii4 august 2017

Lugojeanca dispărută de la spitalul din Jebel a fost găsită moartă, în tufișurile de lângă gardul instituției. Fiica ei dă spitalul în judecată

Banatenii2 august 2017

Un timișorean a scos la vânzare virginitatea cățelușei. Până la urmă, el a fost cel care a plătit

Banatenii1 august 2017