Actualitate

Compact, Andreea Voica şi alţi artişti la Serbările Toamnei de la Lugoj! Vezi programul complet din fiecare zi

Compact, Andreea Voica şi alţi artişti la Serbările Toamnei de la Lugoj! Vezi programul complet din fiecare zi

Autoliv

Banatenii

Lugojenii sunt invitaţi din nou la distracţie în centrul oraşului, de această dată să sărbătorească toamna şi roadele strânse de-a lungul anului. Pentru Serbările Toamnei, ediţia 2016, Casa de Cultură a Municipiului, prin proiectul coordonat de Puiu Munteanu au pregătit trei zile de spectacole de muzică folcorică şi uşoară, dar şi dansuri populare şi alte surprize.

Spectacolul începe vineri, 14 octombrie, când pe scenă vor urca Ansamblul folcloric „Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului. Dintre interpreţii care vor încânta publicul se numără Zorica Savu, Ramona Viţa, Carmen Popovici Dumbravă, Ghiţă Călţun Brancu şi Dorin Biriş Coşbuc.

Sâmbătă, 15 octombrie, scena va fi acaparată de muzica uşoară. Sunt aşteptaţi să cânte formaţiile Springtime şi Fazz din Lugoj, Mario Cover din Arad, iar la finalul zilei vor concerta cei de la Compact.

Duminică, 16 octombrie, în ultima zi de festival, vor urca pe scenă Ramona Ilieş Drăgan, Ionică Ivan, Costel Bambu şi Ramona Torzan Gomboş, iar festivalul va fi încheiat de un recital live al solistei Andreea Voica, una dintre cele mai bune voci ale muzicii folclorice din Banat.

sursa foto: Facebook.com/andreeavoicaofficialprogram-serbarile-toamnei-lugoj-2016-1

program-serbarile-toamnei-lugoj-2016-2

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au început să fie rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017