Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Coloană de camioane de 10 km la vama Nadlac. Traficul este deviat pe A1

Coloană de camioane de 10 km la vama Nadlac. Traficul este deviat pe A1

Autoliv

Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră Arad, coloana de automarfare s-a format luni, pentru că în Ungaria a fost a doua zi de Rusaliile catolice și nu a fost permisă circulația vehiculelor cu o capacitate de peste 7,5 tone, măsură care este valabilă în weekend și de sărbătorile legale.

Astăzi dimineață, sute de camioane așteptau pe marginea DN7 să iasă din țară, o coloană de zece kilometri fiind formată la intrarea în Nădlac, iar Poliția Rutieră a luat măsuri pentru a evita blocarea circulației.

”Pentru a se evita blocajele pe DN7, circulația dinspre Nădlac spre Arad a fost deviată pe autostrada A1 pentru tot traficul, în timp ce pe sensul opus, a fost deviată doar pentru traficul ușor, de la Pecica la Nădlac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Ovidiu Liber.

Poliția de frontieră a suplimentat personalul de control și se estimează că în cursul serii sau cel târziu miercuri dimineață situația se va normaliza.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017

A găsit o sacoșă în care se aflau 25.800 de lei. Ce a făcut cu banii

Banatenii27 octombrie 2017

Grupul Carrefour deschide al 10-lea market din Timișoara

Banatenii26 octombrie 2017

Eveniment inedit la Curtea de Apel Timișoara. Mai mulți elevi, față în față cu doi infractori

Banatenii26 octombrie 2017