Lugojeanul

Cultură

Cinci piese prezentate de actorii Teatrului Național din Timișoara, la București, Iași și Oravița

Cinci piese prezentate de actorii Teatrului Național din Timișoara, la București, Iași și Oravița

Autoliv

Banatenii

Luna octombrie are destinații noi pentru Teatrul Național din Timișoara, care pornește la drum cu cinci dintre spectacolele sale.

Începem marți, 3 octombrie, de la ora 18, în sala Teatrului Odeon din București, unde Teatrul Național prezintă spectacolul-eveniment Hamlet după W. Shakespeare, un spectacol de Ada Lupu Hausvater. Spectacolul Hamlet, retradus de Peca Ștefan, retrăiește celebra poveste a tânărului prinț al Danemarcei pe ruinele fumegânde ale tragediei de la Colectiv, pe speranțele năruite ale acelor tineri excepționali, captivi „Danemarca” lor – ostilă, rigidă și, mai cu seamă, coercitivă. Dincolo de replică, muzica spectacolului, semnată de trupa Subcarpați, mixând ritmuri  urbane (hip-hop, dubstep etc.) cu teme din folclorul românesc, oferă o direcție de receptare actuală, determinantă,  care contextualizează cu precizie spectacolul .

Miercuri, 4 octombrie, de la ora 19, în sala Teatrului Excelsior București, în cadrul TEEN-FEST EXCELSIOR2017, va avea loc reprezentația cu spectacolul Say it now!, text de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, regia Marcelino Martin Valiente, un spectacol care explorează problemele tinerei generații prin povestea unui adolescent rătăcit spațiul virtual. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României și reunește o echipă formată din actorii Flavius Retea, Bogdan Spiridon, Ana Munteanu și Cătălin Ursu, scenograful Brage Jonassen, compozitorul Sebastian Hamburger, coregrafa Gunhild Bjørnsgaard, precum și din Lucian Matei (concept video) și Ovidiu Zimcea (light design).

Vineri 6 octombrie, de la ora 19, Naționalul timișorean prezintă în sala Teatrului „Luceafărul” din Iași spectacolul Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente în cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU PENTRU PUBLICUL TÂNĂR.

În aceeași zi, la aceeași oră, Teatrul Național din Timișoara prezintă la Oravița spectacolul Aeroport de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia, în cadrul GALEI TEATRELOR NAȚIONALE „ORAVIȚA 2000”.  Actorii Alina Ilea și Romeo Ioan spun o poveste despre dragoste și însingurare, o poveste născută  într-unul dintre cele mai tranzitorii spații ale existenței contemporane. Scenografia este semnată de Mihai Păcurar (decoruri) și Dorothea Iordănescu (costume). Conceptul video este semnat de Wonderboy.

Luni, 9 octombrie, de la ora 18, în sala Teatrului Odeon, în cadrul  festivalului FESTin PE BULEVARD, organizat de  Teatrul Nottara din București, Teatrul Național din Timișoara prezintă, spectacolul Hamlet după W. Shakespeare, în traducerea remix a lui Peca Ștefan. Așadar, spectacolul poate fi văzut a doua oară în București, protagoniștii principali fiind Matei Chioariu și Marius Andrei Alexe, cunoscut publicului ca MC Bean, cărora li se alătură Ion Rizea, Claudia Ieremia, Victor Manovici, Doru Iosif, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Flavius Retea, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Alexandru Ștefănescu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Raul Bastean, Ionuț Iova, Marius Lupoian, Florin Ruicu și Constantin Tovarnițchi. Scenografia spectacolului aparține Iulianei Vîlsan, iar conceptul video este semnat de Kotki Visuals.

Duminică, 22 octombrie, de la ora 18 și de la ora 21, în Sala Studio a Teatrului Național din București, Teatrul Național din Timișoara prezintă spectacolul Rambuku de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu, în cadrul FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU. Rambuku este  un spectacol fascinant despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp. Spectacolul îi aduce în fața publicului pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea și Andrea Gavriliu (care semnează și coregrafia), acestora alăturându-li-se actorii Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.  Sceonografia aparține lui Adrian Damian (decoruri) și Luizei Enescu (costume), muzica este semnată de Mihai Dobre (cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude) și light-design-ul de Lucian Moga.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Mai multe în Cultură

O piesă a Teatrului Național Timișoara, selecționată în Festivalul Național de Teatru

Banatenii19 octombrie 2017

Marco Mendoza, revine la Timisoara cu un concert extraordinar

Banatenii9 octombrie 2017

Aura Twarowska este noul Cetăţean de Onoare al Lugojului. Consilierii locali nu au mai respins proiectul

Banatenii29 septembrie 2017

Un artist timișorean deschide sezonul la Pôle Culturel de Drusenheim din Franța

Banatenii25 septembrie 2017

A murit istoricul Banatului: „Am muncit toată viața, ca să trăiesc și după moartea mea“

Banatenii24 septembrie 2017

Evenimente de clasă în debutul stagiunii la Teatrul Național Timișoara

Banatenii14 septembrie 2017

Festivalul de Film Central European a ajuns la Timişoara şi, în premieră, la Lugoj

Banatenii4 septembrie 2017

Ce mesaj a transmis Aura Twarowska, după ce Consiliul Local Lugoj a respins proiectul prin care i se acorda titlul de Cetăţean de Onoare

Banatenii1 septembrie 2017

Când orgoliile consilierilor sunt mai importante decât valorile oraşului. Consiliul Local Lugoj a respins acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare Aurei Twarowska

Banatenii31 august 2017

Pe o stradă din Timișoara vor fi expuse instalații și sculpturi de mari dimensiuni în cadrul proiectului Instalart/ Sculptura/000

Banatenii30 august 2017

Cursa rățuștelor revine pe Bega! Vezi programul complet pentru cea de-a zecea ediţie a festivalului „Bega Bulevard”

Banatenii29 august 2017

Zeci de artiști urcă pro-bono pe scenă la Festivalul de Folk de la Gărâna, pentru acoperirea cheltuililor cu refacerea locației care a ars

Banatenii10 august 2017