Actualitate

Cele mai bune thrillere ale toamnei vin la Lugoj! Inferno, Arrival şi Underworld: Blood Wars

Cele mai bune thrillere ale toamnei vin la Lugoj! Inferno, Arrival şi Underworld: Blood Wars

Autoliv

Patru producţii de tip thriller vor anima toamna lugojenilor pasionaţi de ultimele apariţii în materie de producţii cinematografice de excepţie. Anunţate de luni bune şi aşteptate de milioane de spectatori în întreaga lume, cele patru pelicule vor ajune şi la cinematograful din Lugoj, în acelaşi timp sau imediat după apariţia la nivel naţional.

“Inferno” se dezlănțuie la cinema din 14 octombrie 2016 și promite un suspans… diabolic. După volumele “Codul lui Da Vinci” și “Ingeri și demoni”, Dan Brown duce teoria conspirațiilor dincolo de puterea imaginației: de data aceasta, protagonistul Robert Langdon (interpretat de Tom Hanks), expert în simbolistică, pornește pe urmele unui mister care duce până la Dante Alighieri, autorul celebrui poem epic “Divina Comedie”.

Acum 700 de ani, Dante oferea lumii o reprezentare a Infernului. În mileniul al treilea, când terorismul și suprapopularea sunt deja realitate, Răul se reinventează: un virus extrem de puternic, adevărată armă biologică, amenință să ucidă jumătate din populația planetei. Iar Langdon, singurul care ar putea desluși indiciile ascunse în operele de artă, trăiește el însuși un infern: se trezește amnezic și are curând surpriza să constate că este implicat în ceea ce pare a fi un complot împotriva întregii lumi. Singurul său aliat este doctorița Sienna Brooks (interpretată de Felicity Jones, nominalizată la Oscar pentru rolul din “The Theory of Everything”), care îl însoțește într-o cursă nebună, contra-cronometru, prin Europa, încercarea de a dejuca un complot cu impact global. Blestem, profeție sau doar un puzzle al unui geniu malefic? Aflăm din 14 octombrie, la cinema. Trailerul, aici:

Inferno este o producție Columbia Pictures și Imagine Entertainment, în regia lui Ron Howard, laureat cu Oscar pentru filmul “A Beautiful Mind” (2001).

Fiorii continuă cu thrillerul SF „Primul Contact” / „Arrival”, care sosește la cinema pe 11 noiembrie 2016, aducând din plin emoție, dramă, mister, adrenalină – toate, la cote SF.

Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks (Amy Adams), expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri sau va “traduce” soarta umanității? Rămâne de văzut, din 11 noiembrie 2016, la cinema. Trailerul, aici:

Inspirat de nuvela “Story of Your Life”, semnată de Ted Chiang, filmul este regizat de cunoscutul regizor canadian Denis Villeneuve și a fost nominalizat la Festivalul de Film de la Veneția pentru Leul de Aur. În distribuție îi veți mai recunoaște pe Forest Whitaker și Jeremy Renner.

Pe 25 noiembrie 2016 pătrundem în „Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase” / „Underworld: Blood Wars”. Cel mai nou film din seria de blockbustere “Underworld” ne rezervă o porție de fantasy – horror peste așteptări, iar cinefilii români sunt primii din lume care îl vor vedea la cinema.
Războiul dintre clanurile vampirilor și ale vârcolacilor devine tot mai sângeros, distrugând totul în cale. Selene, vânătoarea de vampiri (interpretată de Kate Beckinsale), este mai hotărâtă ca oricând să-i pună capăt, cu orice preț. Nu mai are nimic de pierdut: toți cei dragi ei au fost deja exterminați. Sacrificiu suprem sau …? Vedem la cinema, din 25 noiembrie a.c.
Trailerul, aici:

Producția este regizată de Anna Foerster, care a realizat și “Outlander” (2014), “The Day After Tomorrow” (2004) ș.a.

Senzațiile tari culminează, pe 30 decembrie, cu super-aventura SF “Passengers” / „Pasagerii”, ce ne rezervă o incursiune uluitoare în spațiu și timp.

Pasageri pe o navă spațială, în timpul unei călătorii obișnuite spre o nouă galaxie, Aurora (interpretată de Jennifer Lawrence, actriță care, la numai 26 de ani, are deja în palmares un Oscar pentru rolul din “Silver Linings Playbook”, un trofeu BAFTA și trei Globuri de Aur) și Jim (Chris Pratt) se trezesc din somnul indus cu 90 de ani mai devreme decât trebuia, exact în momentul când nava lor se defectase. Deși nava le asigură tot confortul, cei doi sunt captivi între „acum” și “atunci”, între “aici” și nicăieri, într-un vid care devine însăși viața lor. Și, cum soluția salvatoare întârzie, își găsesc alinarea unul în brațele celuilalt, resemnându-se cu ideea că își vor petrece acolo tot restul vieții. Curând află însă că nu mai au nici măcar această șansă: nava este grav avariată și viața altor 5000 de pasageri adormiţi stă în mâinile lor. Deznodământul ne așteaptă din 30 decembrie, la cinema.
Trailerul, aici:

Din distribuție mai fac parte Michael Sheen și Laurence Fishburne, iar regia îi aparține norvegianului Morten Tyldum, cunoscut pentru producțiile “The Imitation Game” (2014), „Headhunters” (2011) și „Buddy” (2003).

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017