Lugojeanul

Administrație

Ce salarii vor avea primarul Lugojului şi cei ai comunelor din zonă, după noua lege a salarizării

Ce salarii vor avea primarul Lugojului şi cei ai comunelor din zonă, după noua lege a salarizării

Autoliv

Banatenii

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă mai multe creşteri salariale. Conform proiectului noii legi a salarizării, în cazul multor primari, salariile se dublează, şefii administraţiilor locale ajungând să bage sume importante în buzunar în fiecare lună. Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară.

“Art.13  – Modul de stabilire a indemnizațiilor pentru funcțiile de demnitate publică (1) Indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică se determină începând cu 1 ianuarie 2018  prin înmulțirea coeficienților din Anexa IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (2) Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) au ocupat funcţii de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate.”, se arată în proiectul de lege.

Pentru fiecare primar şi viceprimar s-au stabilit coieficienţii, după cum urmează:

Primar general al Capitalei                                                                                         9.70
Viceprimar al Capitalei                                                                                              8.00
Preşedinte al consiliului judeţean                                                                               9.00
Vicepreşedinte al consiliului judeţean                                                                         7.50
Primar  (localitate cu peste 200.001  locuitori – inclusiv sectoarele municipiului Bucuresti)   8.00
Primar  (localitate cu 100.001 pana la 200.000 locuitori)                                               7.00
Primar  (localitate cu 50.001 pana la 100.000 locuitori)                                                 6.50
Primar  (localitate cu 20.001 pana la 50.000 locuitori)                                                   6.00
Primar  (localitate cu 10.001 pana la 20.000 locuitori)                                                   5.50
Primar  (localitate cu 5.001 pana la 10.000 locuitori)                                                     5.00
Primar  (localitate cu 3.001 pana la 5.000 locuitori)                                                       4.50
Primar  (localitate pana la 3.000 locuitori)                                                                    4.00
Viceprimar (localitate cu peste 300.000 locuitori)                                                         7.00
Viceprimar   (localitate cu 200.001 pana la 300.000 locuitori – inclusiv sectoare Bucuresti)   6.50
Viceprimar  (localitate cu 100.001 pana la 200.000 locuitori)                                          6.00
Viceprimar  (localitate cu 50.001 pana la 100.000 locuitori)                                            5.50
Viceprimar  (localitate cu 20.001 pana la 50.000 locuitori)                                              5.00
Viceprimar  (localitate cu 10.001 pana la 20.000 locuitori)                                              4.50
Viceprimar  (localitate cu 5.001 pana la 10.000 locuitori)                                                4.00
Viceprimar  (localitate cu 3.001 pana la 5.000 locuitori)                                                  3.50
Viceprimar  (localitate pana la 3.000 locuitori)                                                               3.00

Aşadar, primarul Lugojului (localitate între 20.001 şi 50.000 de locuitori)  va avea coeficientul 6, înmulţit cu un salariu minim de 1450 de lei, înseamnă 8.700 de lei.

Se dublează indemnizațiile de ședință pentru consilierii locali

O altă derogare prinsă în noua lege a salarizării se referă la Statutul aleșilor locali: „Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2021, indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim de ședințe este de 10% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz”.

În prezent, indemnizația de ședință este de „până la 5% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general”.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017

Drum închis spre o stațiune din Caraș-Severin. Se execută lucrări de consolidare

Banatenii19 septembrie 2017

VIDEO Robu publică două filmări cu șoferi periculoși din Timișoara. „Indiferent de câte injurii voi avea parte…EU VOI FI ÎNVINGĂTORUL”

Banatenii14 septembrie 2017

Reşiţenii, chemaţi să-şi achite impozitele fără majorări de întârziere

Banatenii12 septembrie 2017

Primarul Buziaşului a decis să returneze peste 5.000 de lei, pe care i-a folosit din bugetul local pentru cursurile la mare

Banatenii12 septembrie 2017

Primăria Lugoj este verificată de către Curtea de Conturi. A fost reclamată de către doi consilieri locali

Banatenii11 septembrie 2017