Actualitate

Casele de pariuri se aşteaptă la câştiguri importante cu ocazia Campionatului European de Fotbal

Casele de pariuri se aşteaptă la câştiguri importante cu ocazia Campionatului European de Fotbal

Autoliv

Sunt cu zecile, au acaparat tot oraşul, în special centrul municipiului şi, cel mai important, patronii se aşteaptă la venituri bune mai ales în perioada următoare, odată cu debutul Campionatului European de Fotbal din Franţa. Vorbim despre casele de pariuri, care în ultima perioadă au acaparat la propriu municipiul de pe Timiş. Cele mai multe sunt chiar în zonele centrale, dar şi la intersecţia de la Unic şi pe principalele artere din cartiere.

Nu doar pariorii îşi pot încerca norocul la prezicerea scorurilor meciurilor lor favorite. La fel o pot face şi iubitorii de păcănele sau ruletă, pentru aceştia existând mai multe localuri, unele dintre ele exclusiv pentru această activitate, în care îşi pot investi banii în speranţa că vor câştiga premiul cel mare. La casele de pariuri, ofertele pentru campionatul care va fi găzduit de Franţa au apărut acum mai bine de o lună, acestea fiind variate.

„Faţă de acum câţiva ani, când puteai paria doar pe rezultatele finale, acum se poate paria pe cartonaşe, cornere, sunt câte 50, chiar şi 100 de pariuri la un singur meci. Oamenii vin de toate vârstele, pensionari, care pariază sume mici, dar şi oameni tineri, cu bani, care pariază sume mari. Am avut şi 1.000, 2.000 de lei pe un pariu, dar lucrurile astea nu se spun, cât bagi, cât scoţi”, ne-a declarat Raul Spiller, administrator la agenţia Winner de pe Nicolae Bălcescu.

Reprezentanţii agenţiei spun că, aşa cum mecurile de fotbal de la European, precum şi oricare altă partidă pe care pot paria lugojenii este o necunoscută, aşa va fi şi finalul campionatului din punct de vedere financiar pentru casele de pariuri.

„Depinde de surprize, dacă vom ieşi pe profit sau pe pierdere. De exemplu la Europeanul la care a câştigat Grecia, nimeni nu se aştepta, au fost mai multe surprize şi deci încasări mari, aici poate fi invers, să câştige favoritele. Multă lume pariază pe favorite şi sume mici, la sigur. Ne aşteptăm la orice”, a mai precizat Spiller.

Campionatul European de Fotbal începe vineri, 10 iunie, prima partidă fiind cea între România şi Franţa. Dacă va câştiga campionatul, România va aduce lugojenilor care au pariat pe ţara noastră un profit de 250%, astfel că la un pariu de 10 lei pentru victoria naţionalei, câştigătorul va pleca acasă cu suma de 2.500 de lei. Din nefericire, în acest an lugojenii nu vor mai putea urmări meciurile de fotbal pe ecranul gigant de pe Casa de Cultură a Sindicatelor, din cauza preţului prea mare cerut de firma contactată de reprezentanţii administraţiei locale pentru închirierea acestuia.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Încă o bancă dispare din România. Ce se întâmplă cu conturile

Banatenii28 iulie 2017

Cât a plătit primarul PSD Marcel Muia, de la bugetul local, pentru 6.000 de mici, 300 de meniuri „premium” și un număr de magie

Banatenii27 iulie 2017

VIDEO Hoț prins în flagrant într-un magazin din Timișoara, dat afară în șuturi de vânzătoare

Banatenii27 iulie 2017

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017