Actualitate

Bunea Mică, satul care renaște în fiecare an pentru o zi

Bunea Mică, satul care renaște în fiecare an pentru o zi

Autoliv

Banatenii

Zeci de persoane au  participat la cea de-a XXII-a ediție a „Zilei comemorative a localității Bunea Mică”. Oaspeți din Ungaria, descendenți ai familiilor care în urmă cu 150 de ani părăseau regiunea Szegeszard, foști locuitori ai satului, primarul orașului Făget și primarul comunei Dumbrava, reprezentanți ai bisericii ortodoxe și protestante și locuitori ai localităților învecinate au participat, sâmbătă, în număr mare la acest eveniment.

„Ne aflăm la a XXII-a ediție a comemorării localității Bunea Mică și dorim ca acest eveniment să devină o tradiție. Vom transmite și generațiilor viitoare importanța cunoașterii trecutului și a respectului față de strămoși. Și eu am rădăcinile în această localitate deoarece unul din părinții mei este originar din Bunea Mică. Am multe amintiri din copilărie legate de aceste locuri. Organizarea unui astfel de eveniment necesită o implicare intensă, fiind o muncă istovitoare de aproape două săptămâni, dar trebuie să recunosc că o fac cu mare plăcere”, declară Ioan Ihasz, primarul comunei Dumbrava.

Localitatea Bunea Mică încă mai figurează pe harta judeţului Timiş, cu toate că în ea nu mai există niciun locuitor. Satul a fost înfiinţat în anul 1871 prin colonizarea cu circa 40 de familii de maghiari aduşi de la Szegeszard, din sud-estul Ungariei. După instaurarea comunismului, maghiarii din Bunea Mică au început să migreze spre Făget și Dumbrava. Ultimii locuitori ai satului au decedat la începutul anilor ’80, dar în fiecare an, la 14 august, foștii locuitori  sau descendenții acestora se întâlnesc pe vechea vatră a satului, comemorând  existența localității.

Primăria orașului Făget, în colaborare cu cea a comunei Dumbrava participă efectiv la organizarea acestui eveniment, dovedind încă odată buna înțelegere dintre români și maghiari în această parte a țării.

„Implicarea Primăriei din Făget în acest eveniment este o datorie de onoare care dovedește buna înțelegere dintre etnii. Și în viitor vom participa la acest eveniment, îl vom sprijini și chiar dezvolta”, a spus Marcel Avram, primarul orașului Făget.

Întâlnirea a luat sfârșit cu un tradițional gulaș unguresc gătit de bucătari din Ungaria.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Decizie „bombă” în dosarul procurorului DNA care a cerut închisoare pentru Ostaficiuc, Ciuhandu, Cojocari și alți „grei” din Timișoara

Banatenii18 august 2017

Şeful clanului de romi acuzat că a cerut taxă de protecţie neagă implicarea în conflictul armat de la Lugoj

Banatenii18 august 2017

Focuri de armă pe o stradă din Lugoj. Din nou romii sunt protagoniştii scandalului

Banatenii18 august 2017

Clanurile ţigăneşti au început să se încaiere şi la Timişoara, după ce toată vara Lugojul a fost “teatru de război”

Banatenii17 august 2017

Un fost militar din Craiova, condamnat la Timișoara pentru uciderea iubitei cu 23 de ani mai în vârstă

Banatenii17 august 2017

VIDEO Imagini spectaculoase de pe traseul autostrăzii aflate în construcție, în zona Lugoj-Deva

Banatenii17 august 2017

VIDEO Primăria Lugoj a instalat camere să-i prindă pe cei care aruncă gunoaie, însă i-a filmat pe cei care se “iubesc în boscheți”

Banatenii16 august 2017

Aeroportul Internaţional Timişoara sărbătoreşte pasagerul 1.000.000

Banatenii16 august 2017

Boala care face ravagii vara. Câte cazuri au fost descoperite în Timiș

Banatenii14 august 2017

VIDEO Ţiganii implicaţi în ultimul scandal cu topoare de la Lugoj sunt liberi să continue măcelul

Banatenii14 august 2017

FOTO Primăria Dumbrăviţa prezintă pixurile de 145 de lei bucata. Motivul pentru care au fost cumpărate

Banatenii14 august 2017

EXCLUSIV/VIDEO  Un nou conflict violent între ţiganii din Lugoj. BMW distrus cu toporul

Banatenii13 august 2017