Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Bijuterie spartă de hoţi în miez de noapte la Lugoj

Bijuterie spartă de hoţi în miez de noapte la Lugoj

Autoliv

Banatenii

Una dintre bijuteriile din centrul Lugojului a fost prădată de hoţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii efectuând cercetări pentru a încerca să dea de urma spărgătorilor. Este vorba despre Bijuteria Milano, situată pe strada A. Mocioni, pietonala din centrul Lugojului.

La orele dimineţii, persoane necunoscute au spart uşa bijuteriei, de unde au sustras mai multe obiecte. Poliţiştii caută acum dovezi care i-ar putea ajuta în prinderea spărgătorilor, strângând deja amprente şi urmând să consulte mai multe înregistrări video ale unor camere de supraveghere.

„În cursul nopţii, persoane necunoscute au pătruns, prin forţarea uşii de acces, într-o bijuterie situată pe raza municipiului Lugoj, iar din înterior au sustras mai multe bunuri. Administratorul urmează să comunice prejudiciul poliţiştilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii efectuând cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului cauzat”, a declarat pentru Cetăţeanul Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Patronii bijuteriei nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere. Vom reveni cu detalii!

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. lugojan

    5 decembrie 2016 at 8:58

    Daca in lugoj nu exista politie asa se intimpla.Se schimba sefi la politie dar tot mai rau merge treaba.Politia o vedem doar cind sunt ceva evenimente ,in rest ocupa locurile in baruri

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017