Social

„Aventurile lui Oli pe Planeta Albastră” la Școala de Vară AlternativEd Lugoj

„Aventurile lui Oli pe Planeta Albastră” la Școala de Vară AlternativEd Lugoj

Autoliv

Asociația AlternativEd Lugoj promoează educația non-formală, implementând proiecte educaționale și de voluntariat pentru timpul liber si vacanțe destinate copiilor, tinerilor și vârstnicilor. Programele de educație non-formală, voluntariatul, școala de vară, workshop-urile tematice, taberele de creație sau excursiile sunt doar câteva dintre activitațile Asociației.

Școala de vară “Alternativa de vacanţă” se va organiza în acest an în perioada 29 iunie – 11 iulie. Dacă în anii trecuți copiii au călătorit înapoi în timp, în jurul pământului sau au participat la “Academia de prinţese şi supereroi” de data aceasta vor fi alături de “Oli Extraterestrul într-o mare aventură pe Planeta Albastră”. Vor fi ateliere de limba engleză, artă și craft, cultură generală, experimente, jocuri și activități distractive. Perioada 29 iunie – 4 iulie este destinată preşcolarilor, iar perioada 6-11 iulie elevilor din clasele pregătitoare și clasele I-IV. Activităţile se vor desfăşura zilnic, între orele 9.00-12.00, pe strada I.P. Bănăţeanu nr.10. Înscrierile se fac în perioada 10 iunie – 25 iunie, prețul este de 175 de lei/copil și în această sumă intră suportul de curs, obiectele realizate de copii, gustarea (ora 10.00) și diplomele.

În perioada 13-17 iulie, AlternativEd organizează și Campusul Re-Cre-Art, un program de vacanță formativ-educativ-creativ și recreativ. Anul acesta organizatorii au pregătit atelierele Dimineața de basm, Descoperă lumea, Micul bucătar, Art&craft, Căutare de comori. Activităţile se vor desfăşura între orele 9.00-12.00, iar prețul este de 150 de lei.

Citiți în ediția tipărită a ziarului Cetățeanul și despre celelalte activități și tabere la care copiii lugojeni pot participa pe perioada vacanței.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

“Mustrarea verbală”, pedeapsa dată la Spitalul de Psihiatrie Jebel pentru dispariția unei paciente, bolnavă psihic

Banatenii28 iulie 2017

Cinci şefi DSP, propuşi să fie schimbaţi în criza rujeolei. Dragoş Luca, Caraş-Severin: “Nu e corect, vedem care sunt argumentele”

Banatenii27 iulie 2017

De unde exportă Lidl, bere, lactate şi ulei, ca să vândă în magazinele din Europa

Banatenii26 iulie 2017

Campanie de donare de sânge la Timişoara. 35 de jandarmi au răspuns apelului

Banatenii25 iulie 2017

De 12 zile, pompierii din Caraş-Severin se luptă cu incendiilor de vegetaţie. ISU face apel la populaţie!

Banatenii21 iulie 2017

Cum să vă găsiţi legal un loc de muncă în străinătate şi ce trebuie să ştiţi ca să nu fiţi înşelaţi

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017