Actualitate

Asociația Casa Flora nu mai are bani să își continue activitatea

Asociația Casa Flora nu mai are bani să își continue activitatea

Autoliv

Proiectul Casa Flora s-a născut la inițiativa unui grup de oameni inimoși din Danemarca după o vizită în municipiul Lugoj. Casa Flora a început și a continuat cu bucuria de a-i ajuta pe cei care aveau nevoie și doreau să fie ajutați. Inițiatoarea acestui proiect și președintele asociației este Inger Brondum Rasmussen.

Casa Flora s-a deschis în anul 2008 și este parte dintr-un proiect danez mai mare. Inger a reușit să închege în jurul ei o echipă puternică, care alături de ea, până anul acesta, a reușit să susțină financiar acest proiect. Grupul danez a pus întotdeauna accent pe educație, iar dorința lor a fost materializată prin modalitatea în care s-au derulat activitățile în cadrul centrului. Scopul principal al acestui centru era acela de a îmbunătăți atât calitatea vieții femeilor și copiilor lor, cât și a întregii societăți prin diverse acțiuni de informare, conștientizare, educare, consiliere, intervenție, schimbare și participare activă.

Primul angajat al asociației a fost Monica Niga, dându-i-se libertatea de a-și închega propria echipă. Ea a format o echipă cu un psiholog și un asistent social, împreună punând bazele asociației: beneficiari, activități, modalitate de desfășurare a activităților și documentele de acreditare a centrului. Relația între grupul danez și echipa lugojeană s-a bazat pe încredere reciprocă, susținere și ţel comun. Criza economică la nivel mondial a fost hotărâtoare, probabil, deoarece începând cu anul 2010, bugetul asociației s-a micșorat, ceea ce a dus la desfacerea contractelor de muncă ale psihologului și asistentului social.

„A fost un impas pentru mine ca leader în acel moment, dar am constatat că nu sunt singură la drum, trebuia doar să răspund pozitiv dorinței persoanelor din jurul meu, unele chiar prietene, de a susține activitatea Casei Flora. După ce am realizat câteva activități împreună, am observat că sunt motivate de a continua și așa au devenit voluntari ai Casei Flora. De atunci și până în prezent, la Casa Flora, psihologul Viorela Filip și asistentul social Hortensia Ursulescu lucrează voluntar, iar în proiectele de voluntariat mizez pe prieteni, cunoștințe și lista de susținători se tot lărgește”, a declarat pentru „Cetățeanul” Monica Niga, manager Casa Flora.

Cât de curând, Asociația va rămâne și fără manager.

”Alături de grupul danez, eu voi susține voluntar, sâmbăta, majoritatea activităților, chiar dacă nu voi mai fi angajatul Casei Flora. Și pentru grupul danez și pentru mine este un moment în care acest proiect se transformă, dar nu se oprește. De asemenea, voi susține în continuare proiectele de voluntariat începute”, a adăugat Monica Niga.

Printre proiectele de voluntariat ale Casei Flora, pe lângă activitatea de susţinere materială a beneficiarilor săi, s-a numărat Târgul de Crăciun, edițiile I, II, III, IV- proiect susținut de către Primăria Municipiului Lugoj. Obiectivele principale ale proiectului au fost strângerea fondurilor necesare pentru pachetele de Crăciun ale beneficiarilor Casei Flora și sensibilizarea comunității locale prin activitatea de socializare de la finalul evenimentului. Un alt proiect a fost ,,Sună clopoțelul!”, susținut anual de Casa Flora între anii 2009 -2013, în care a oferit, în luna septembrie, beneficiarilor ei, copii, rechizite în valoare de 30 de lei (școlari) și 20 de lei (preșcolari).  CoderDojo, proiect de asemenea inițiat de Casa Flora se bazează pe implicarea voluntară a mentorilor și organizatorilor, pe utilizarea gratuită a unor spații informale și aici Universitatea Europeană Drăgan a răspuns pozitiv inițiativei, pe inexistența unor bariere financiare (taxe de participare) în detrimentul implicării oricărui copil interesat, pe flexibilitatea procesului de învățare și pe încurajarea inițiativei și implicării copiilor în definirea obiectivelor și a ritmului de desfășurare a acestui proces.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au început să fie rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017