Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Anchetă în cazul elevului bătut cu bestialitate în sala de clasă a unui liceu din Lugoj

Anchetă în cazul elevului bătut cu bestialitate în sala de clasă a unui liceu din Lugoj

Autoliv

Poliţiştii lugojeni s-au autosesizat, vineri dimineaţa, în cazul tânărului snopit în bătaie de un coleg chiar în sala de clasă a unui liceu din Lugoj. Băiatul, trântit la pământ de pumnii agresorului, este acum la spital, acolo unde primeşte îngrijiri medicale, în timp ce atacatorul dă declaraţii la poliţie.

„În baza imaginilor prezentate în presă, poliţiştii lugojeni s-au autosesizat şi acum efectuează cercetări în acest caz”, a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt la IPJ Timiş.

Conducerea liceului lugojean spune că tânărul care şi-a bătut colegul este un elev problematic, care în trecut a avut ieşiri nu doar în faţa colegilor săi, ci şi în cazul unor cadre didactice.

„În baza imaginilor apărute, am identificat atât victima, cât şi principalul agresor. Acesta din urmă este în acest moment la poliţie, unde dă declaraţii. Am vorbit cu părinţii ambilor elevi, cei ai victimei, în baza certificatului medico-legal pe care îl vor primi, intenţionează să depună plângere. Elevul agresor este repetent, anul trecut a avut nota 6 la purtare şi repetă clasa a noua, este un elev care a avut în trecut probleme de natură comportamentală şi în faţa profesorilor săi, nu doar a elevilor. Pedeapsa maximă, fiind învăţământ obligatoriu, este să îi scădem nota la purtare, să îl înscriem într-un program de consiliere psihologică, în rest nu îl putem exmatricula”, a declarat pentru Cetăţeanul Marcel Drăgan, directorul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj.

Potrivit direcţiunii, incidentul a pornit de la o datorie de 2 lei pe care elevul bătut o avea la un amic al atacatorului. Agresiunea a avut loc joi la prânz, imaginile surprinse cu telefonul mobil de către un coleg al elevilor implicaţi făcând înconjurul internetului.

Sequence 01 from Gabriel Iosa on Vimeo.

[VIDEO] Elev bătut cu pumnii şi picioarele în cap de doi colegi la un liceu din Lugoj

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017