Inchiriere spatii Lugoj

Opinii

An negru pentru administraţia Boldea. Investiţii de milioane de euro sunt blocate sau nu au fost demarate

An negru pentru administraţia Boldea. Investiţii de milioane de euro sunt blocate sau nu au fost demarate

Autoliv

Chiar dacă a mai câştigat şi cel de-al treilea mandat, Francisc Boldea continuă parcursul descendent început în cel de-al doilea mandat de primar. A fost unul dintre anii cei mai slabi ai administraţiei locale lugojene, iar pentru asta trebuie să-i mulţumim primarului, dar şi consilierilor locali, mai ales majorităţii PSD. Cele mai mari investiţii, anunţate la începutul acestui an şi prinse în bugetul Lugojului, nu au fost realizate.

Edilii locali au mai punctat pe ici, pe colo, la capitolul asfaltări şi peticiri de drumuri, asta dacă se poate bifa ca şi realizare transformarea unor şosele cu două benzi în nişte poteci pe care se poate circula într-un singur sens. Şi toate astea în condiţiile în care bani au existat, la începutul lui 2016, şeful executivului anunţând istorica sumă de 40 de milioane de euro – buget local al Lugojului. Să le luăm pe rând, doar câteva din eşecurile acestui an.

Multianualele şi deja tradiţionalele ştrandul şi bazinul acoperit sau centru SPA, cum îi place primarului Francisc Boldea să-l prezinte. Cele două mega investiţii, pentru care s-au cheltuit de la buget peste 2 milioane de euro sunt la fel ca şi în 2014, la fel ca şi în 2015. Într-unul au crescut bălăriile, în celălalt s-a aşezat mucegaiul.

Singura diferenţă, faţă de anul trecut, e momentul penibil, văzut de o ţară întreagă, al inaugurării bazinului acoperit, care a ”funcţionat” pentru vreo două ore, atât cât i-a trebuit primarului să taie panglica în campania electorală. Atunci, pe o parte din tinerii de la Ansamblul Lugojana i-a dezbrăcat şi i-a băgat în jacuzzi, iar pe cealaltă parte i-a îmbrăcat în majorete şi i-a pus să danseze, o imagine demnă de administraţia din Coreea de Nord. Şi tot ca şi în Coreea de Nord, după cele două ore de preamărire, s-a pus lacătul pe uşile stabilimentul şi încuiate au rămas.

Un alt mare proiect a fost renovarea faţadelor din centrul istoric al Lugojului. Nici nu mai ştiu de câte ori a venit domnul primar cu planuri şi schiţe în conferinţele de presă, (susţinute înainte de alegeri, că după s-a ascuns şi a suspendat comunicarea). Cât s-a realizat din acest plan, poate vedea oricare lugojean, care vine de la Primărie până la Podul de fier. Să nu cumva să vă inducă în eroare Palatul Bejan, care străluceşte, pentru că e refăcut din banii proprietarilor, aşa cum de altfel e şi normal. Dar pentru că am ajuns să vorbim de ruine, una dintre cele mai veritabile este fosta cazarmă de pe strada Banatului.

Nici nu ştiţi cum au curs planurile şi proiectele aici! Ba liceu privat, ba centru de cultură, ba sediu pentru Direcţia de Asistenţă Socială. Cu toate astea, cărămizile pică şi acum din faţada celebrei clădiri, construită să reziste inclusiv la proiectilele de tun.

La începutul acestui an, a mai venit o veste bună. Adică pe jumătate bună. S-a deblocat situaţia celor două blocuri MApN. Partea proastă a acestei veşti era că Primăria Lugoj a pierdut procesul cu constructorul, fostul şef PSD, şi urma să-i plătească despăgubiri. Partea bună, în sfârşit, se puteau realiza locuinţele mult promise! Nu s-a întâmplat asta şi cele peste 600 de dosare ale lugojenilor, care solicită o casă, zac prăfuite pe aceleaşi rafturi.

Un alt eşec, care ar trebui să le dea frisoane celor din administraţia condusă de Francisc Boldea este cel al izolării termice a blocurilor. În luna noiembrie, proiectele a câtorva zeci de blocuri din Lugoj ar fi trebuit să ajungă pe masa responsabililor cu finanţări europene, aşa cum ne promitea edilul şef al oraşului. Din păcate, nici un dosar nu a fost depus, drept urmare nici măcar un bloc nu va fi izolat din bani europeni, în acest sau în anul următor. Şi asta din cauza organizării sub orice critică a edililor locali.

Dar să ne relaxăm. Dacă am început cu un proiect din această zonă e bine să încheiem la fel. A mai trecut un an şi mult promisul parc de agrement de la fostul hipodrom e tot în stadiul de poveste, iar stadionul cu hotel, promis şi el în campania electorală, e tot aşa cum era la acea vreme, în stadiul de promisiune.

Era să uit de starea deplorabilă în care a ajuns sportul lugojean, situaţie pentru care trebuie să le mulţumim şi colegilor de partid ai domnului Boldea, de la Consiliul Judeţean Timiş, în frunte cu domnul proaspăt deputat lugojean Călin Dobra, care au tăiat finanţarea pentru Lugoj, considerând că dacă sportul se face din plăcere, de ce ar mai fi nevoie şi de bani.

Probabil că aş putea continua, pentru că exemple mai sunt, cum ar fi: situaţia apei potabile, staţia de epurare, mutarea parangheliilor din centrul oraşului, finalizarea grădiniţei din Balta Lată etc. Sunt sigur însă că, în zilele următoare, ne va reveni buna dispoziţie, pentru că va apărea o “Carte albă a administraţiei Boldea 2016”, în cel puţin unul din ziarele finanţate cu sute de mii de lei de la bugetul local. Altfel, la ce mai cheltuim banii!?

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Borosteanu Cristian Stefan

    28 decembrie 2016 at 15:12

    Ai uitat să punctezi cât de bine va începe noul an. Cu o sentință în dosarul cu prejudiciu pentru Primăria Lugoj. Vestitul dosar Elba.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Mai multe în Opinii

Cine-a pus Tel-Drumu’-n drum?

Banatenii17 noiembrie 2017

Strada tropăie, iar guvernul ţopăie

Banatenii9 noiembrie 2017

Românie, Românie…ies hoţii din puşcărie

Banatenii30 octombrie 2017

Guvernul Hagi Tudose taie coada la pisică

Banatenii23 octombrie 2017

Furtună în oala de noapte

Banatenii16 octombrie 2017

Toamna se numără … ouăle!

Banatenii10 octombrie 2017

Dezonorarea cetăţenilor de onoare

Daniel Groza1 septembrie 2017
Shutterstock

De ce se tem oamenii cel mai mult. Ce recomandă psihologii

Banatenii28 august 2017

Cine va răspunde pentru glonțul mortal tras de clanurile de romi din Lugoj?

Daniel Dancea22 august 2017

Romii îşi fac de cap la Lugoj, pentru că autorităţile sunt slabe şi măsurile luate sunt ineficiente

Daniel Groza22 august 2017

Cum te lasă ENEL să arzi în casă, fără nici cea mai mică remuşcare. Această companie îşi bate joc de abonaţii săi

Daniel Groza2 iulie 2017

OPINII – Cât de grindeni sunt bănăţenii ?

Banatenii19 iunie 2017