Educație

After school pentru elevii de gimnaziu, la Școala ”Anișoara Odeanu”

After school pentru elevii de gimnaziu, la Școala ”Anișoara Odeanu”

Autoliv

Programul ”Școală după școală” se extinde la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”. Dacă până anul acesta se bucurau de acest program doar elevii claselor I-IV, din anul școlar viitor și cei de clase V-VIII vor beneficia de el. La acesta se pot înscrie și copiii din afara școlii, care vor avea ocazia să învețe limbile engleză și germană.

”Deoarece părinții elevilor din clasa întâi și până la clasa a IV-a au fost foarte mulțumiți de programul ”Școala după școală”, organizat de școala noastră, ne-am gândit să le oferim și copiilor de gimnaziu un astfel de program. Pentru aceasta, am luat legătura cu mai mulți profesori, în special cei de limba engleză, pentru că dorința majorității părinților a fost învățarea limbii engleze de către copii. Astfel, am propus, pe lângă o oră în care copiii își vor putea face temele, să organizăm activități în care elevii să învețe limba engleză într-un mod cât mai plăcut”, a declarat prof. Dana Tipei, directoarea Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu”.

De asemenea, elevii vor putea învăța și limba germană, Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” fiind renumită pentru secția de germană.

”Una dintre doamnele profesoare de germană dorește să realizeze cu copiii niște activități în limba germană (muzică, poezii, povești etc.), copiii având posibilitatea de a-și petrece după-amiaza într-un mod plăcut și educativ în același timp. Bineînțeles, fiind ore de după-amiaza, părinții vor trebui să plătească pentru toate acestea. Taxa este destul de mică, deci chiar acoperă plata cu ora profesorilor. Acceptăm și copii din afara școlii”, a adăugat prof. Dana Tipei.

Părinții care doresc să-și înscrie copilul în cadrul acestui program, pot afla mai multe informații de la secretariatul școlii.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017

Rezultatele Evaluării Naționale. Aproape 7.500 de elevi din Banat au dat examenul de capacitate

Banatenii26 iunie 2017