Actualitate

ACCIDENT! Fată de primar din Timiș băută, la volanul mașinii Primăriei

ACCIDENT! Fată de primar din Timiș băută, la volanul mașinii Primăriei

Autoliv

Un accident de circulație a avut loc vineri noapte în sensul giratoriu de la Biserica Învierea Domnului din Lugoj și a fost raportat de un lugojean pe adresa de mail a redacției Cetățeanul.

Șoferița unui autoturism VW Jetta, care se deplasa dinspre strada Caransebeșului, a pierdut controlul volanului și a lovit sensul giratoriu după care mașina a rulat peste 10 metri drept într-o scară de bloc de pe strada N. Bălcescu. Cele două fete din mașină nu au fost rănite, însă autoturismul a suferit avarii destul de grave, pierzând instantaneu uleiul la locul unde s-a oprit.

La volan se afla fata primarului din Bethausen, Ioan Lihoni, pe care polițiștii au descoperit-o și băută, și cu mașina primăriei.

„Polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,76 g/l alcool pur în aerul respirat. Tânăra a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis pentru Cetățeanul Biroul de Presă al IPJ Timiș.

Conform martorilor, după impact cele două tinere au încuiat mașina și au plecat. În jurul orei 5 dimineața și-a făcut apariția și edilul din Bethausen care a luat numerele jos de pe autoturism și l-a ridicat de la locul accidentului. Mașina era luată în leasing de Primărie.

Până în acest moment, urmele se mai văd pe asfalt. Au avut de suferit în calea bolidului Primăriei un stâlp, arbuștii și scările din fața blocului de pe strada Bălcescu.

Tânăra fiică de primar s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului.

Contactat de două ori telefonic pentru o discuție, primarul Ioan Lihoni a spus mai întâi că se află într-un birou, să îl sunăm peste o oră, apoi se afla pe drum spre Timișoara și când am cerut detalii despre accidentul de vineri seară nu a mai auzit ”din cauza semnalului”.

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. cristian

    4 august 2015 at 14:36

    Daca am fii intr-o tara europeana primarul de la Bethausen ar trebuii sa-si de-a demisia pentru ca nu avea dreptul sa circule in interes personal atat el cat nici ceilalti apropiati ,sau cel putin sa dea un comunicat ,deoarece toti gresim si avem copii care ne pot creea surprize !

  2. Pingback: [GALERIE FOTO] Fata de primar care bușit mașina primăriei, la pagina 5 din Libertatea! Vezi cu ce se laudă pe Facebook – Cetateanul.ro

  3. Pingback: [GALERIE FOTO] Fata de primar care a bușit mașina primăriei, la pagina 5 din Libertatea! Vezi cu ce se laudă pe Facebook – Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017