Educație

A început Evaluarea Națională. Vezi ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba română!

A început Evaluarea Națională. Vezi ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba română!

Autoliv

Absolvenții claselor a VIII-a au intrat astăzi în focurile Evaluării Naționale cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate de poezia „Salcâmii” de A.E. Baconsky. Elevilor li se cerea să demonstreze că această creaţie aparţine genului liric. Aceştia au avut şi de făcut o compunere, reală sau imaginară, privind o întâmplare petrecută într-o zonă turistică.

În municipiul Lugoj există patru centre de examen: Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” – 138 de elevi, Colegiul Național „Iulia Hasdeu” – 49, Școala Gimnazială Nr. 4 – 112 și Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” – 124.

Pe 28 iunie va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar pe 29 iunie elevii vor susţine proba scrisă la matematică. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 1 iulie, până la ora 16. În aceeaşi zi, între orele 16 şi 20, elevii care nu sunt mulţumiţi de rezultate, vor putea depune contestaţii. Acestea vor fi rezolvate în perioada 2 – 4 iulie, iar pe 5 iulie se vor afişa rezultatele finale.

După examenele naţionale, elevii vor da admiterea la liceu. Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru profilul respectiv şi în limita locurilor aprobate prin planul de şcolarizare. În perioada 8-12 iulie, elevii împreună cu părinţii vor completa în fişele de înscriere toate opţiunile pentru liceul la care vor să înveţe.

Prima repartizare computerizată va avea loc pe 19 iulie, iar rezultatele acesteia vor fi afişate în unităţile de învăţământ pe 20 iulie. Calculul mediei de admitere rămâne la fel, anume media ponderată între media generală de la Evaluarea Națională care reprezintă 75% și media generală din clasele de gimnaziu, care reprezintă restul de 25%.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Mai multe în Educație

Un colegiu din Lugoj primeşte 70.000 de euro pentru activităţi care să ducă la creşterea promovabilităţii la Bacalaureat

Banatenii8 august 2017

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017