Actualitate

A doua intervenţie în două zile! Pompierii şi ambulanţa, chemate din nou la apartamentul lugojencei care face scandal şi se încuie în casă

A doua intervenţie în două zile! Pompierii şi ambulanţa, chemate din nou la apartamentul lugojencei care face scandal şi se încuie în casă

Autoliv

Ziua şi intervenţia pentru pompierii, ambulanţierii şi poliţiştii lugojeni la blocul 34 de pe strada 20 Decembrie 1989 din oraş. Ieri, în jurul orei 10:45, salvatorii erau chemaţi să intervină la un apartament din care o femeie urla că nu poate ieşi, deşi tot aceasta blocase uşa casei, din interior.

Femeia, despre care vecinii spun că are probleme psihice, a fost cu greu potolită de medici, refuzând într-un final transportul la spital. Miercuri după-masa, în jurul orelor 15, vecinii au sunat din nou la 112, plângându-se de faptul că femeia suferea un nou episod.

Pompierii au intervenit pentru deblocarea uşii, medicii fiind cei care au reuşit să o potolească încă o dată pe femeie, asistaţi de către poliţişti. Ambulanţa a dus-o pe lugojeancă la spital, acolo unde femeia va fi supusă mai multor investigaţii medicale.

foto: arhiva Cetăţeanul

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017