Educație

A doua etapă de admitere. 48 de locuri libere la liceele din Lugoj, Făget și Nădrag

A doua etapă de admitere. 48 de locuri libere la liceele din Lugoj, Făget și Nădrag

Autoliv

A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare, a început chiar miercuri, 15 iulie, cu completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare și completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii, repartizarea computerizată pentru cea de-a doua etapă fiind programată în 23 iulie.

În Timiş mai sunt locuri libere la 33 de licee. În ceea ce privește municipiul Lugoj, mai sunt 17 locuri libere la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”, la Științele Naturii, cu predare în Limba Germană. De asemenea, mai sunt 12 locuri libere la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, la Filologie – Limba Ucraineană, dar și 6 locuri libere la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, profil Electric.

La Făget, la Liceul Teoretic „Traian Vuia”, la Matematică-Informatică, mai sunt 15 locuri libere, iar la Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” din Nădrag, profil Electric, mai sunt 8 locuri libere.

„Dacă absolvenții de clasa a VIII-a nu își vor găsi locul nici în cea de-a doua etapă de admitere, atunci ultima şansă este în cea de-a treia. În 3-4 septembrie are loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare”, a declarat Francisc Halasz, inspector școlar general adjunct la IȘJ Timiș.

Ministerul Educaţiei a decis ca de anul trecut media de admitere să se calculeze ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, în proporție de 75%, şi media generală de absolvire a claselor V–VIII,  25% din calculul mediei de admitere.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017

Rezultatele Evaluării Naționale. Aproape 7.500 de elevi din Banat au dat examenul de capacitate

Banatenii26 iunie 2017

Un elev a dat examenul de capacitate de pe patul de spital. A fost supravegheat video și de o comisie specială

Banatenii21 iunie 2017

Peste 7500 de elevi, din Timiș și Caraș-Severin, susțin primul examen din Evaluarea Națională

Banatenii19 iunie 2017