Lugojeanul

Social

Drumul spre libertate în 90 de zile. Aventura unui lugojean pentru a scăpa din regimul lui Ceauşescu

Drumul spre libertate în 90 de zile. Aventura unui lugojean pentru a scăpa din regimul lui Ceauşescu

Autoliv

În vara anului 1989, Laurian Lodoabă, pe atunci stomatolog în oraşul Anina, s-a decis să fugă din ţară şi să scape de regimul lui Ceauşescu, lăsându-şi în urmă familia. Chiar dacă profesia îi asigura un trai mai bun decât a multor compatrioţi, lugojeanul Laurian Lodoabă se săturase de cum se trăia în România.

“Atunci eram la Anina şi lucram la policlinică. Nu faptul că o duceam rău sau că nu aveam ce mânca m-a făcut să mă decid.  Aş minţi dacă aş spune asta, dar vedeam în jurul meu cum se degradează viaţa oamenilor, statul la cozi interminabile, chiar dacă la Anina, fiind oraş minier, se mai pompau nişte alimente să nu se revolte muncitorii. Vedeam pe părinţii mei, care locuiau în Lugoj, erau bătrâni şi erau nevoiţi să stea la cozile pentru alimente şi, de multe ori, eram nevoit să vin din Anina să le mai aduc un salam, o carne sau ce mai găseam. Situaţia asta mă revolta foarte tare. Aveam aproape 35 de ani şi am considerat că sunt la o vârstă la care trebuie să plec pe un alt drum”, spune medicul stomatolog.

A trecut Dunărea înot, printre cadavrele celor care nu au reuşit

Lodoabă şi-a pregătit  minuţios plecarea şi a ales chiar un mod periculos să părăsească ţara, mulţi români murind după o asemenea tentativă. Împreună cu un prieten, Mihai, verişorul primar al actorului Florin Piersic, au pus la cale un plan ca să evadeze din lagărul ceauşist. Au stabilit că vor trece înot Dunărea, pe la Şviniţa. Pentru asta au făcut rost de un permis de pescuit, cu care au reuşit să treacă uşor de temutele filtre de grăniceri.

De altfel, pentru traversarea Dunării s-a antrenat mai multe săptămâni, pe un lac din apropierea Aninei. După ce a ajuns la pescuit, împreună cu prietenul său, şi-au pus la punct planul de plecare, au aşteptat să se lase seara şi peste noapte s-au cazat la un cunoscut din zonă, fără să-i dezvăluie acestuia cu adevărat ce aveau de gând.

În noaptea respectivă, împreună cu Mihai Piersic, s-au strecurat până pe malul apei, de unde şi-au început drumul spre Occident. “Mi-am ascuns actele şi cele 300 de mărci germane într-o pungă de naylon şi, îmbrăcat într-un tricou negru şi ciorapi de damă negri, am trecut printre cele două cadavre de pe mal şi am pătruns, fără zgomot în apa ca de smoală a Dunării, înotând spre malul sârbesc, unde trebuia să ne aşteptăm unul pe celălalt”, îşi aminteşte stomatologul.

Când a ajuns la mijlocul fluviului, o barjă se apropia şi cerceta apa cu un reflector puternic. Era o ambarcaţiune sârbească, însă teama era atât de mare că, Lodoabă a stat mai mult timp scufundat să nu fie văzut. Curentul  l-a dus mult mai departe faţă de locul unde îşi propusese să ajungă şi s-a trezit în faţa sa cu o stâncă înaltă care străjuia malul sârbesc, pe care a fost nevoit să o escaladeze. A alunecat şi a căzut de mai multe ori, însă, în cele din urmă, cu eforturi supraomeneşti a ajuns deasupra stâncilor, lângă şosea, unde şi-a reîntâlnit şi prietenul. Reuşise şi el să treacă.

Arestaţi, după primii paşi pe teritoriul sârbesc

Au crezut că autobuzul, care a trecut pe lângă ei şi a oprit să-i ia, e vehiculul fericirii. Însă nu a fost chiar aşa. “Am ajuns în autogara din Pojarevac (Serbia) şi acolo s-au deschis doar uşile din faţă, pe care au intrat doi miliţieni sârbi. Mi-am dat seama că nu mai avem nici-o şansă de scăpare. Ne-au întrebat ceva în sârbeşte, după care ne-au pus cătuşele şi ne-au dus la închisoarea din localitate, unde am stat douăzeci de zile”, spune Lodoabă.

Despre perioada din Serbia, românul are amintiri extrem de neplăcute. A trecut prin două închisori sârbeşti, unde a fost cazat alături de alţi transfugi şi de deţinuţi de drept comun. Ziua erau scoşi la cele mai istovitoare munci, iar noaptea erau trimişi la culcare aproape fără să li se dea mâncare, în nişte spaţii aglomerate, unde aerul era cel mai de preţ bun. Nu ştia ce se va întâmpla cu el: va fi trimis înapoi sau va prinde unul din locurile de „pe hotel”.

“În fiecare zi sosea o dubiţă a miliţiei din Pojarevac şi dacă ţi se puneau cătuşele la mâini, după terminarea detenţiei de douăzeci de zile, cu siguranţă erai trimis în ţară. Scenele erau de coşmar. Câte doi sau trei tineri încătuşaţi erau împinşi în duba albastră a miliţiei, urlând de disperare, adeseori loviţi cu patul puştilor, asemeni unor animale conduse pe ultimul lor drum către abator”, îşi aminteşte Lodoabă.

“Hotelul” era un fel de internat de nefamilişti

După 20 de zile petrecute la Pojarevac, în loc de duba miliţiei pe Lodoabă şi prietenul său i-au luat doi miliţieni, care, cu o maşină privată, i-au dus într-o altă puşcărie – la Padinska Skela. S-au bucurat că nu vor fi trimişi în ţară. Însă, regimul care aveau să-l suporte în noul spaţiu de cazare nu era cel la care se aşteptau. Munca grea şi înfometarea l-au făcut pe prietenul lui Lodoabă să cedeze şi să ceară să fie retrimis în România.

“După multe zile de coşmar, îndurate la Padinska, am fost interogat de un comisar sârb, iar a doua zi de dimineaţă, am fost încolonaţi şi nu mi-a venit să cred când mi-am auzit numele – să fac un pas în faţă, fiind desemnat să stau „pe hotel”, povesteşte stomatologul.

A ajuns la celebrul „hotel”, în Mitrovice Dom, care nu era altceva decât o clădire, cum erau pe la noi căminele de nefamilişti, de unde nu avea voie să se îndepărteze. Era un fel de semi-libertate, în aşteptarea ca dosarul său să fie aprobat de comisariatul ONU şi în felul acesta să devină oficial refugiat şi să ajungă în mult visatul Occident.

“Australienii”, care l-au dus la Viena

La Mitrovice Dom a aflat de “australieni”, care, în schimbul unor sume de bani te pot duce oricând până la Viena. „Austrielienii” nu erau altceva decât o reţea de traficanţi, care profitau de disperarea unor amărâţi, pe spatele cărora câştigau sume importante de bani.

“În momentul în care prietenii sau rudele refugiatului erau de acord cu suma cerută de aceşti traficanţi,  noaptea erai îmbarcat într-un autoturism cu numere germane sau austriece şi erai dus la destinaţie”, spune Lodoabă. O astfel de livrarea ajungea să coste şi patru mii de mărci germane. Lodoabă şi-a sunat amicul, care îl aştepta în Germania şi i-a povestit de traficanţi, iar acesta s-a oferit să-i finanţeze drumul până la Viena.

A plecat de la “hotel”,  împreună cu un tehnician silvic din Sibiu, fiind luaţi de către unul dintre “australieni”. Frontiera din Serbia şi Austria au trecut-o tot fraudulos, după ce “australianul” le-a spus că în apropierea punctului vamal trebuie să sară din maşină şi să traverseze o pădure, după care vor ajunge la o parcare din Austria, unde se vor reîntâlni. Lodoabă a avut noroc cu tehnicianul silvic din Sibiu, altfel nu crede că ar mai fi trecut de pădurea care despărţea Serbia de Austria. În cele din urmă au ajuns în parcare, unde după mai multe ore şi-au reîntâlnit călăuza.

La Viena, prietenul său îl aştepta, la adresa indicată de traficanţi, cu suma de 2000 de mărci stabilită la începutul călătoriei. Pe tehnicianul din Sibiu însă, nu-l aşteptau prietenii, aşa cum se stabilise, fapt ce i-a infuriat pe “australieni”. Lodoabă spune că nu a mai aflat nici azi nimic de soarta sibianului, care a rămas în mâinile traficanţilor.

Prins când mai avea câţiva paşi să devină liber

A plecat spre Germania, cu prietenul său. La graniţa dintre Austria şi Germania urma din nou aceeaşi reţetă. Trebuia să o treacă fraudulos. În apropierea punctului de trecere, a sărit un gard şi printr-un pâlc de copaci a trecut până în Germania, unde era aşteptat la o benzinărie de către prietenul său.

“După câţiva paşi am căzut într-o mlaştină, din care în loc să ies la fiecare mişcare mă afundam. În ultima clipă m-am apucat de o creangă, iar ciotul acesteia mi-a perforat podul palmei drepte. M-am ales pentru totdeauna cu o cicatrice în podul palmei. Mai târziu am aflat că eram în zona de nisip şi sare din Bad Reichenhall – Bavaria. Picioarele îmi erau ca de plumb, se lipise de mine un noroi gros, încât pantalonii luaseră forma unor burlane de tablă, iar jacheta era acoperită până la guler de un noroi slinos şi sărat”, povesteşte Lodoabă, care spune că, în cele din urmă, a ajuns în punctul de unde se vedea benzinăria, unde îl aştepta prietenul său.

A zărit maşina acestuia şi a ieşit din pădure să meargă la întâlnire. În momentul următor însă, o maşină i-a blocat drumul şi din ea au sărit trei indivizi cu pistoalele aţintite spre el. Erau cei de la Poliţia Secretă, porecliţi Kripo. L-au reperat cu binoclu cu inflaroşii şi l-au prins, când mai avea câţiva paşi ca să ajungă la libertate. După patru zile de detenţie a fost returnat în Austria, la Salzburg.

Un comisar care vorbea foarte bine româneşte i-a spus că este liber să meargă unde vrea, pe teritoriul Austriei, însă Lodoabă îşi dorea să ajungă în Germania.  “Aş fi dormit în gară, dar era interzis, puteam să dorm într-un parc, dar seara era răcoare, era deja luna septembrie.”, spune Lodoabă. În timp ce se îndrepta spre gara din Salzburg, l-a văzut un poliţist, care l-a îndemnat să meargă la Poor House, un adăpost pentru oamenii amărâţi. Aici a întâlnit un tânăr american, care fusese trimis de părinţi la studii, însă a dat în patima drogurilor şi a ajuns pe stradă. El l-a dus la Brother Richard, care deţinea un lăcaş unde-i ajuta cu mese calde pe cei sărmani.

Brodher Richard, omul care l-a eliberat

Cum la Poor House, Lodoabă nu a putut să stea decât câteva zile, pentru că a trebuit să facă loc unui alt cuplu de austrieci, a ajuns să fie găzduit chiar de Brother Richard, cu care se conversa foarte bine în limba engleză şi care a fost impresionat de povestea sa.

Brother Richard avea un apartament elegant, cu patru camere, ticsit cu obiecte de artă, în care locuia singur. “Singurul prieten care îl vizita mai des era un medic de medicină generală, un chinez. Se pare că între ei era mai mult decât o prietenie, Richard era homosexual, dar pe mine nu mă privea relaţia lor intimă”, povesteşte românul

Gazda sa a fost cel care a găsit şi soluţia ca să ajungă în Germania, la prietenul pe care îl anunţase deja că fusese capturat. L-a îmbrăcat în costum tradiţional tirolez şi l-a urcat într-un tren care oprea la Munchen, după ce actele erau controlate în gara din Salzburg. Lodoabă a urcat în tren din mers şi aşa a părăsit Austria, trecând fraudulos a treia frontieră.

I s-a propus să devină ucigaş plătit

În Germania, a fost recuperat de prietenul său care l-a găzduit acasă la el, în Ingolstadt, însă, aici, îl aşteptau alte aventuri. Prietenul său l-a ajutat să se angajeze la fabrica de automobile din oraş şi din banii câştigaţi a reuşit să-şi achite datoria, banii plătiţi „australienilor”.

După câteva săptămâni, Lodobă şi-a găsit de lucru la un laborator dentar, al unui maramureaşean asociat cu un ceh.  Maramureşeanul era “la cuţite” cu asociatul său, pe care l-a lovit cu o scrumieră în cap, iar, ca urmare, a trebuit să-i plătească sume mari de bani şi recupererare medicală timp de mai mulţi ani. În opinia patronului român, Lodoabă ar fi fost soluţia problemelor sale.

“Într-o seară, m-a invitat la un restaurant în afara oraşului, propunându-mi să-i ucid asociatul. Am văzut în faţa ochilor un căcat de om, care încerca să mă transforme în criminal, în schimbul unei sume de bani”, povesteşte Laurian Lodoabă, care spune că pentru că a refuzat şi-a pierdut şi locul de muncă.

Stomatologul din Anina povesteşte şi că după câteva zile a trebuit să plece şi din casa prietenului său, care între timp îşi găsise o româncă de care s-a îndrăgostit. “Umbla toată ziua mai mult dezbrăcată, fie cu un trusou transparent, prin care i se vedea părul pubian şi curul în formă de măr”, Îşi aminteşte Lodoabă, care spune că într-o zi românca i-a propus să se culce cu ea. Refuzul nu i-a mai adus zile liniştite în casa prietenului său, aşa că în scurt timp şi-a găsit o cameră la o pensiune din localitate şi s-a mutat.

Era cam în perioada în care începuseră frământările împotriva comunismului. Regimul a căzut şi în România şi Laurian a putut să-şi aducă soţia în Germania.  Nu pentru mult timp. Patriot convins, Laurian Lodoabă s-a întors definitiv în România, în vara anului 1991. Astăzi are 64 de ani şi un cabinet privat în oraşul Lugoj. Şi-a adunat amintirile într-o carte, pe care a lansat-o în 2011 şi care a fost tradusă şi de o editură din Viena.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Proteste la Timișoara. Sindicatele scot oamenii în stradă

Banatenii20 octombrie 2017

În Timiș a fost inaugurată cea mai mare şi modernă seră din România

Banatenii20 octombrie 2017

Gec Nera acuză că 50 de hectare de pădure din Parcul Național Semenic sunt rase de către Romsilva

Banatenii18 octombrie 2017

Chestionar online pus la dispoziție de medicii timișoreni pentru persoanele interesate să își evalueze riscul de a face tromboză

Banatenii13 octombrie 2017

Trafic record la aeroportul din Timişoara. Peste 1,2 milioane de călători, în primele nouă luni

Banatenii11 octombrie 2017

Sezonul estival a adus la Aeroportul din Timişoara o creştere de 20% la numărul de pasageri pe cursele de vacanţă

Banatenii10 octombrie 2017

Percheziţii în Caraş-Severin şi Timiş, la căutătorii de comori

Banatenii10 octombrie 2017

Amenziile nu-i sperie pe consumatorii de alcool. Polițiștii le-au întocmit dosare penale pentru că au urcat băuți la volan

Banatenii9 octombrie 2017

Bandă de hoți, anihilată după o lovitură dată într-o casă din Timiș

Banatenii4 octombrie 2017

Medicii Spitalului Județean din Timișoara realizează încă două intervenții în premieră

Banatenii3 octombrie 2017

Timișoara, în topul orașelor care oferă locuri de muncă pentru studenți. Oferta s-a dublat față de anul trecut

Banatenii3 octombrie 2017

CAMPANIE Sute de câini, sterilizați într-o singură săptămână la Reșița

Banatenii27 septembrie 2017