Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

50 de ghiozdane pentru elevii a două clase din Lugoj, oferite de membrii Clubului Rotary

50 de ghiozdane pentru elevii a două clase din Lugoj, oferite de membrii Clubului Rotary

Autoliv

Şi în acest an, Clubul Rotary Lugoj a derulat deja tradiţionalui proiect „Ghiozdanul pentru şcoală”, prin care 50 de elevi din două clase pregătitoare de la Şcoala Generală „Anişoara Odeanu” au primit câte un ghiozdan cu tot ce le este de trebuinţă pentru a face faţă cu success anului scolar.

Ghiozdanul elevilor a conţinut câte un penar complet echipat, creioane de colorat, caiete, plastilină, acuarele, în total toate obiectele necesare începerii noului an şcolar, conform unei liste întocmite de direcţiune. Acţiunea a fost primită cu bucurie, atât de către cadrele didactice şi părinţi, cât mai ales de căre elevi.

„Ţinem foarte mult la educaţie, considerând-o cel mai bun drum pentru a avea acces la o viaţă mai bună, atât ca individ, cât şi ca societate. Acesta este motivul pentru care am derulat şi în acest an proiectul “Ghiozdanul pentru şcoală”, prin care dorim să facem cât mai lină şi frumoasă trcerea de la educaţia din familie la cea din şcoli. Le urăm micuţilor cât mai multe realizări în cadrul şcolar şi ne dorim să îi reîntâlnim pe toţi în cadrul premiilor de excelenţă pe care Cluburile Rotary din toată ţara şi Republica Moldova le oferă celor care se disting prin rezultate excelente în cadrul concursurilor naţionale şi internaţionale”, au precizat reprezentanţii Clubului Rotary Lugoj într-un comunicat de presă.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017

A găsit o sacoșă în care se aflau 25.800 de lei. Ce a făcut cu banii

Banatenii27 octombrie 2017

Grupul Carrefour deschide al 10-lea market din Timișoara

Banatenii26 octombrie 2017

Eveniment inedit la Curtea de Apel Timișoara. Mai mulți elevi, față în față cu doi infractori

Banatenii26 octombrie 2017